Skip Navigation

Selectează limba

Electrificăm piața auto

O transformare pentru tehnologia ecologică

În urma creșterii dramatice a vânzărilor internaționale de autovehicule pur electrice în anul 2019, cererea de produse de fricțiune adaptate a dus la evoluții interesante pe piața de vehicule electrice și hibride. Ce înseamnă această explozie a vehiculelor electrice în cifre? Pe scurt: o creștere de 92% la 765.000 de unități vândute pe 41 de piețe diferite în prima jumătate a anului 2019. Se preconizează că valul electric se va accelera în continuare în lunile și anii următori*. Aceste schimbări indică în mod clar o revoluție electrică, aceasta antrenând după sine o revoluție tehnică. Aici intră în scenă produsele de frânare augmentate. 

*Studiul de piață auto JATO

Frânare diferită, nevoi diferite

De la eliminarea zgomotului motorului și frânarea regenerativă până la masa brută a vehiculului și puterea de accelerare: vehiculele electrice au cerințe de frânare diferite. Să analizăm mai de aproape sistemul de frânare regenerativă. Această metodă de frânare inteligentă îi permite vehiculului să acționeze ca un generator, transformând inerția vehiculului în electricitate. Vehiculele electrice frânează prin inversarea sensului de rotație a motoarelor, colectând energia de la piesele frânate, energie pe care o stochează pentru reîncărcarea bateriilor electrice. Rezistența însoțitoare ajută plăcuțele de frână să compenseze inerția și încetinește vehiculul.

În acest caz, frânele prin fricțiune acționează ca element de rezervă, atunci când sistemul de frânare regenerativă nu asigură sufiecientă putere. Totuși, sunt activate în mare parte doar în timpul opririlor bruște sau rapide. Acest sistem este foarte diferit de sistemul de frânare tradițional, în care plăcuțele de frână creează fricțiune cu discurile frânei pentru a încetini sau opri vehiculul. Aici, fricțiunea se produce între roți și carosabil, transformând energia cinetică a vehiculului în căldură. Această căldură nu este însă folosită și se risipește.  

Frânare electrică: acționați cu fluiditate!

Dacă bateria vehiculului electric este încărcată complet, sistemul nu mai poate beneficia de frânarea regenerativă. Acest lucru înseamnă că frânele trebuie să facă toată munca, fără asistență din partea motorului. Pentru a absorbi acest stres, este nevoie de un lichid de frână îmbunătățit, cu un punct de fierbere în condiții uscate și umede înalt. Dacă bateria nu este încărcată complet, frânele cu fricțiune sunt folosite mai puțin, acest lucru încetinind uzura. Aceasta înseamnă că sistemul de frânare regenerativă este solicitat mai des. Un lichid de frână cu protecție optimizată împotriva coroziunii ar trebui să rezolve această problemă. Ferodo FBE050 este un lichid de frână optimizat, dedicat vehiculelor hibride și electrice.

ferodo-brake-fluid

Aceeași abordare specializată este vitală pentru curenții electrici ai vehiculului. Luați în considerare un lichid de frână cu un nivel de conductivitate mai scăzut. Mai sunt și dezvoltările ESP, ABS, ADAS și AD, precum și cererea pentru vehicule care pun accentul pe timpul de ciclu și frecvență. Aici își fac efectul la maxim proprietățile remarcabile de ungere și vâscozitate redusă.

Atingerea țintelor de emisii UE

Dat fiind că vechile bariere precum prețul de vânzare ridicat, infrastructura și lipsa investițiilor dispar încet pentru numeroși clienți finali, calea pentru vehiculele pur electrice devine din ce în ce mai largă pentru publicul larg. Este o necesitate pentru a satisface țintele UE privind emisiile pentru următoarea perioadă de 5 - 10 ani. Noile ținte pentru emisii care vizează vehiculele de pasageri și vehiculele comerciale ușoare din UE după anul 2020 vor necesita o reducere cu 37,5% a emisiilor de dioxid de carbon pentru autoturismele noi și o reducere cu 31% a emisiilor pentru vehiculele comerciale ușoare, precum microbuzele, până în 2030. 

*Date și cifre comunicate de Comisia Europeană 

Pentru a stimula în continuare atingerea obiectivelor privind emisiile, se vor oferi stimulente, neutre din punct de vedere al tehnologiei, pentru vehicule cu emisii scăzute și zero, pentru a transmite un semnal clar pe piață și a încuraja investițiile în opțiunile de transport ecologice. Vor fi vizate atât vehiculele cu zero emisii, cât și vehiculele cu emisii scăzute, sub 50 g CO2 per km la nivelul țevii de eșapament. Gândi-vă, de exemplu, la vehiculele electrice hibride, echipate cu moduri de propulsie tradiționale și electrice.

O modalitate de a controla și valida aceste cantități mai mici de gaze de seră va fi implementarea unui sistem consolidat de monitorizare a pieței, care să garanteze reprezentativitatea procedurilor de testare oficiale, prin compararea acestora cu situațiile din viața reală. De asemenea, măsura în care vehiculele scoase pe piața auto sunt conforme cu vehiculele de referință testate. 

Pasul următor: emisii diferite de gazele de eșapament 

Un factor important de luat în considerare pe viitor, vor fi ceilalți precursori de emisii diferite de gazele de eșapament în stratul de ozon de la nivelul solului. S-a constatat că sursele asociate cu traficul sunt un factor semnificativ de poluare cu particule. De la frâne și avelope până la ambreiaj și uzura carosabilului, în special în mediul urban, emisiile diferite de gazele de eșapament pot polua din cauza traficului caracterizat de multe opriri și porniri, de frecvența mare a frânărilor și de alte situații din trafic. Inovațiile precum plăcuțele noastre de frână ECO-Friction®, vizează deja aceste evoluții viitoare, deschizând drumul către revoluția ecologică.   

file

Produsele de fricțiune Ferodo® Premium

Suntem devotați găsirii de soluții ingenioase atunci când dezvoltăm produse de fricțiune. De asemenea, suntem nerăbdători să explorăm în continuare aceste progrese ecologice ale tehnologiei. După 5 ani de proiectare, Ferodo® a dezvoltat plăcuța de frână ECO-Friction®: o soluție de material cu conținut scăzut de cupru, care reduce poluarea cu metale grele și emisiile, este foarte eficientă pentru autovehiculele electrice, hibride și alte vehicule echipate cu frâne de staţionare electronică. Este o soluție care poate face vehiculele ecologice de azi și de mâine mai ecologice, mai sigure și mai ușoare. Cum? Prin minimizarea particulelor poluante și reducerea masei plăcuței și a discului. 

Doriți să satisfaceți toate nevoile care vin odată cu frânarea regenerativă? Lichidul de frână DOT 5.1 EHV este primul de felul său pentru vehiculele electrice de pe piața auto. Are un punct de fierbere ridicat în condiții uscate și umede, este mai rezistent la coroziune și are conductivitate scăzută. 

Specificațiile tehnice ale plăcuţelor de frână ECO-Friction® 

  • 5 ani de inginerie dedicată
  • 1.500 de materiale testate pentru a obține o formulă de 5 stele 
  • Compoziție cu până la 25 de componente: sulfuri metalice, minerale, materiale abrazive, fibre, particule ceramice și diferite tipuri de grafit
  • Compatibilă cu toate tipurile de vehicule, inclusiv vehiculele hibride și electrice
  • Eficiență ridicată pentru frânele de staţionare electrice

Avantajele plăcuţelor de frână ECO-Friction®

  • Concentrație < 0,5 % a metalelor grele 
    Particule de cupru, zinc sau antimoniu
  • Cu 60% mai mici emisiile legate de pierderea de masă
    La o distanță de 7.000 km

Avantajele lichidului de frână DOT 5.1 EHV 

  • Punct de fierbere în condiții uscate ridicat (274°C)
  • Punct de fierbere în condiții umede ridicat (184°C)
  • Rezistență sporită la coroziune 
  • Conductivitate mai mică
  • Vâscozitatea scăzută satisface cerințele ISO 4925 Clasa 6 
  • Întrunește și depășește toate specificațiile pentru DOT 3, 4, 5.1 & 4LV